Probleme cu somnul?

Uneori, problemele noastre de somn nu au nimic de-a face cu biologia, sau chimia personală, fiind pur voluntare. Mulți dintre noi ne privăm de somn  din proprie voință la un moment sau altul. Chiar dacă o facem pentru că nu avem încotro, fiind poate siliți să muncim până noaptea târziu, rezultatul este că rămânem în urmă cu somnul.  Un somn cu patru ore mai scurt decât normal, doar pentru o noapte, îți poate încetini procesele de gândire la aproape jumătate, dându-ți dificultăți de concentrare asupra unei teme simple, precum citirea unui articol de ziar. În societatea noastră non-stop multă lume muncește noaptea; sunt milioane de oameni care lucrează în schimburi, iar munca de noapte poate face ravagii și în viața personală.

Dacă v-ați îndoit vreodată de consecințele posibil dezastruoase ale lipsei somnului,  gândiți-vă la modul în care se produc accidentele grave. Efectul în lanț al accidentelor produse din cauza somnolenței poate afecta  milioane de oameni. Cum vă puteți da seam că sunteți în urmă cu somnul? Dacă vă caracterizeză oricare dintre situațiile de mai jos, este posibil să nu dormiți destul și să acumulați o întârziere.

-îmi este greu să adorm

-îmi trebuie cel puțin 30 de minute ca să adorm

-nu pot să adorm din cauză că am prea multe în minte

-dacă mă trezesc în timpul nopții, nu mai pot să adorm la loc

– nu mă pot relaxa, pentru că am prea multe griji

– chiar dacă dorm toată noaptea, mă trezesc obosită dimineața

– uneori, mi-e teamă să închid ochii și să adorm

– simt că visez toată noapte

-mă trezesc prea devreme

-dimineața sunt înțepenită

-sunt nervoasă când nu pot dormi

-ațipesc când mă aflu într-un loc întunecat, ca de pildă, o sală de cinema, sau la lucru, în timpul unei prezentări

-dorm fără măsură la sfârșit de săptămână

Ce e important să înțelegeți în legătură cu datoria de somn este că nu puteți face rezerve. Dacă dormiți mult într-o săptămână, nu înseamnă că puteți dormi fără probleme, mult mai puțin, săptămâna viitoare.

Cât somn ne trebuie?

Durata ideală a somnului este statistic de opt ore, dar poate că tu ai nevoie de mai mult sau mai puțin somn. Pentru adulții sănătoși necesarul de somn este de la trei ore până la 10 ore. Vă va surprinde poate că necesarul de somn nu se schimbă în mod semnificativ de-a lungul anilor, chiar dacă la vârsta mijlocie sau la bătrânețe, se modifică felul în care dormim.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *