Mii de plangeri penale pentru incalcarea legii referendumului
Presedintele PSD Victor Ponta a declarat astazi ca USL va depune la nivel national mii de plangeri penale impotriva liderilor PDL pentru incalcarea legii referendumului, deoarece acestia au indemnat cetatenii sa nu voteze. Iata ce a spus Victor Ponta la finalul sedintei USL:
“Prin structurile noastre politice, începând de astăzi, vom depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL care au încălcat prevederile Legi 3/2000, legea referendumului, în mod explicit, au împiedicat oamenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri pe care le depunem împotriva liderilor PDL centrali și locali și vrem să vedem cu această ocazie dacă zecile sau sutele de procurori care s-au dus să îi ancheteze pe oamenii care au votat, fără niciun fel de sesizare, dacă acum, în mod imparțial și aplicând același standard, îi vor cerceta pe liderii PDL care au comis o faptă penală expres prevăzută de Legea 3/2000, anume i-au împiedicat pe cetățenii români să voteze”.
Ponta a mai precizat ca liderii PDL care au indemnat oamenii la televizor sa nu voteze vor avea si ei plangeri penale: ”Sigur că da, le facem plângeri penale pentru că au împiedicat…spune legea 3/2000, e infracțiune împiedicarea prin orice mijloc și dacă mă întrebați, ca o părere personală, cred că primul care a comis aceasta infracțiune este președintele suspendat, dl Traian Băsescu”.
Acesta l-a invitat si pe Cristian Diaconescu, consilierul; lui Traian Basescu, sa-i faca plangere penala lui Emil Boc. Acesta a spus:. “M-a deranjat de exemplu, ca un jurist, dl Diaconescu ori nu înțelege, ori vrea să vă păcălească pe dumneavoastră, vorbea de scoaterea de pe listele electorale permanente a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate. Îl informez pe dl Diaconescu că în 2009, este adevărat, era pesedist cu noi si probabil nu își amintește, dar Guvernul Boc a dat Ordonanță prin care a scos de pe liste cetățenii cu domiciliul în străinătate, deci acum dl Diaconescu dacă vrea ceva poate să-l dea pe dl Boc în judecată”.
Cat despre anuntul facut de PDL ca va depune plangeri dupe ce Guvernul va va trimite CCR listele electorale, Victor Ponta a explicat: “vom fi o națiune de plângeri penale”. “Asta e, vom fi o națiune numai de plângeri penale. Dar e o mică diferență, în timp ce dl Boureanu nu se pricepe la lucrurile astea, noi chiar ne pricepem, e chiar o diferență aici de o capacitate profesională”.
Liderul PSD-ist a mai spus ca procurorii vor trebui sa dovedeasca faptul ca nu aplica hotararile politice ale lui Basescu. El a spus urmatorul lucru: ”Sunt cazuri flagrante, este o comună în judetul Bistrița unde primarul PDL și membri PDL a luat buletinele tuturor alegătorilor din comună și acolo practic nu a votat niciun cetățean cu excepția celor din secția de vot. Sunt cazuri flagrante, abuzuri clare, ori dacă există imparțialitate, atunci și aceste cazuri trebuie sancționate, investigate, pentru că altfel se crează impresia clară ca acei procurori nu fac altceva decât să aplice o decizie politică a președintelui suspendat Traian Băsescu și că, practic, acei procurori îi investighează și îi intimidează pe oameni pentru ca acei oameni să nu mai voteze la alegerile parlamentare din noiembrie”.
Acum, urmeaza sa vedem cum isi vor face datoria institutiile abilitate.