Limbajul trupului la birou
Vi s-a întâmplat să fiţi interogat asupra muncii dumneavoastră de un şef şi să aveţi senzaţia că sunteţi copleşit şi neputincios stând în scaunul destinat vizitatorilor? Iar cel care vă punea întrebările să pară uriaş şi covârşitor, iar dumneavoastră mic şi neajutorat? După toate probabilităţile, partea care punea întrebările îşi amenajase cu viclenie biroul astfel încât să-i crească rangul şi autoritatea şi să le diminueze pe ale altora. Aranjarea scaunelor şi a altor lucruri pe care se poate şedea contribuie la o asemenea atmosferă într-un birou.
Cei care utilizează scaunele pentru a scoate în evidenţă rangul şi puterea vor trebui să aibă în vedere mărimea şi accesoriile scaunelor, înălţimea lor şi locul unde vor fi aşezate, în funcţie de cealaltă persoană.
Mărimea si accesoriile scaunului
înălţimea spătarului unui scaun contribuie la creşterea sau diminuarea prestigiului unei persoane. Scaunul cu spătarul înalt este un exemplu bine cunoscut. Cu cât este mai înalt spătarul scaunului, cu atât mai mari sunt puterea şi rangul celui ce stă în el.
Regi, regine, papi şi alţi oameni cu un înalt statut social au spătare până la 2, 5 m înălţime la tronurile sau scaunele lor oficiale. Funcţionarii superiori folosesc scaune din piele, cu spătare înalte, în timp ce vizitatorii lor stau pe scaune cu spătare joase.
Scaunele turnante sunt mai prestigioase şi denotă mai multă putere decât scaunele fixe, deoarece în situaţii de forţă asigură libertate de mişcare posesorului. Pe scaune fixe el abia se poale mişca sau nu se poate mişca de loc, iar această lipsă de mişcare este compensată prin gesturi ale trupului care pot dezvălui atitudinea şi sentimentele celui în cauză. Scaunele cu braţ, cele care se pot lăsa pe spate şi cele pe rotile sunt mai eficiente decât celelalte. Plasarea scaunului vizitatorului cât mai departe posibil de biroul şefului, în zona teritorială socială sau publică a acestuia, este un joc obişnuit de putere şi el diminuează şi mai mult prestigiul vizitatorului.
Amenajarea strategica a biroului
Cel care parcurge această carte va putea amenaja mobilierul din biroul său în aşa fel încât să-i asigure mai mult prestigiu şi mai multă putere asupra altora decât a sperat vreodată. Iată un studiu de caz care arată cum am reamenajat biroul unui director pentru a-l ajuta în soluţionarea unor probleme ivite în relaţia şef/subordonat.
Înălţimea scaunului
Problema sporului de putere prin înălţime a fost prezentată în capitolul al XlV-lea, dar merită să adăugăm aici că rangul celui în cauză creşte dacă scaunul este ridicat deasupra podelei mai mult decât cel al altor persoane. Se ştie că unii directori de agenţii de publicitate se aşează în scaune cu spătare înalte, ridicate mult deasupra podelei, în timp ce vizitatorii lor sunt aşezaţi vizavi în poziţie competitivă, pe canapele sau scaune atât de joase încât ochii lor vor fi la acelaşi nivel cu biroul de lucru al şefului.