Cum recunoastem autismul

Trăsături caracteristice ale copilului autist

– incapacitatea de a adopta o poziţie normală în timp ce este luat în braţe. Dacă debutul bolii este precoce, spre luna a 4-a – a 8-a, se remarcă lipsa mişcărilor anticipatorii atunci când sunt luaţi în braţe, precum şi lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul mamei;
– o exacerbare a memorării mecanice;
– o incapacitate de comunicare verbală;
– incapacitatea utilizării conceptelor abstracte;

– teamă şi emoţii exagerate, nejustificate: lipsit de ataşament faţă de părinţi, el este legat de un obiect oarecare; pericolele reale nu-i provoacă frică, în schimb, se sperie de stimuli obişnuiţi: foşnetul frunzelor, ropotul ploii;
– incapacitatea imaginativă în activităţi ludice. Jocul, activitatea cea mai importantă a acestei vârste, prezintă câteva particularităţi: este marcat de un caracter stereotip, copilul folosind obiecte puţin complicate, ca: sfoară, hârtie, nisip, apă, butoane, robinete. Jocul colectiv este evitat.
– producerea întârziată a unor manifestări
– crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală.
– izolarea şi retragerea în sine.
– incapacitatea de a percepe pericolul real.
– apariţia şi dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual (activităţi de alimentare, de îmbrăcat etc.).
– exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a acestora.
– existenţa unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină, de zgomot, de durere etc.
– comportamente stereotipe şi repetitive. Stereotipiile pot fi gestuale, ca: repetiţii ale mişcărilor mâinilor, degetelor, braţelor, rotirea corpului în jurul axului său, mersul pe vârfuri. Uneori preferă activităţi ca: deschiderea şi închiderea uşii, lovirea sau zgârierea unei jucării.

– Reacţii bizare la schimbări din mediul ambiant. Are a memoria bună pentru diverse aranjamente spaţiale şi preferinţă pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifestă o „nevoie obsedantă” pentru simetrie. Astfel, poate intra într-o criză de mânie şi panică, drept răspuns la schimbarea mediului (a mobilierului, de exemplu), sau de schimbarea secvenţelor din rutina zilnică.

Frecvenţa autismului este discutabilă, pentru că nu au fost efectuate statistici complete în nici o ţară. Un studiu efectuat în 1964 în Anglia, pe populaţia infantilă cuprinsă între 8-10 ani, a depistat 4-5 copii la 10.000, cu semne de autism. Un alt studiu făcut în Danemarca, confirmă acest lucru. Se constată că în ţările dezvoltate, frecvenţa autismului este mai mare faţă de ţările slab dezvoltate, ca urmare a mortalităţii crescute în cazul celor din urmă, copiii cu asemenea handicapuri necesitând o îngrijire medicală specială, realizată cu dificultate.
Se apreciază că autismul are o frecvenţă egală cu a surdităţii, dar mai mare decât cecitatea.
Raportat la sex, frecvenţa este mai mare la băieţi: 3-4 la 1, faţă de fete.
Cercetările nu au putut demonstra transmiterea ereditară legată de sex şi nici prezenţa unui caracter genetic dominant la unul din sexe. S-a remarcat însă un număr mai mare de autişti printre copiii unici sau printre primii născuţi. Autismul infantil apare de preferinţă în mediile intelectuale şi în aşa-zisele clase superioare, dar nu exclusiv.