Cum afli daca cineva minte

Cum putem afla dacă cineva minte? Recunoaşterea gesturilor non-verbale de inducere în eroare este una din cele mai importante manifestări ale spiritului de observaţie, o deprindere pe care ne-o putem însuşi. Care sunt, deci, semnele inducerii în eroare, care îi pot demasca pe cei în cauză?

Unul din cele mai răspândite simboluri ale inducerii în eroare îl reprezintă cele trei maimuţe înţelepte, care nu aud, nu spun şi nu văd nimic din ce e rău. Mişcările mâinii aduse  la fată reprezintă forma de bază a gesturilor umane de inducere in eroare . Cu alte cuvinte, atunci când vedem, rostim sau auzim lucruri neadevărate sau care induc în eroare, adesea încercăm să ne acoperim cu mâinile gura, ochii sau urechile. Cum am mai arătat, copiii utilizează cu dezinvoltură aceste gesturi evidente de inducere în eroare. Bunăoară, dacă copilul minte, el îşi acoperă gura cu mâinile, străduindu-se parcă să stopeze ieşirea cuvintelor mincinoase. Dacă nu doreşte să audă admonestarea părintească, el pur şi simplu îşi astupă urechile. Când vede ceva la care nu doreşte să se uite, el îşi acoperă ochii cu mâinile sau cu braţul. O dată cu înaintarea în vârstă, gesturile cu mâna adusă la faţă devin mai rafinate şi mai puţin evidente, dar ele se produc de fiecare dată când o persoană minte, când încearcă să ascundă o afirmaţie înşelătoare sau este martorul unei astfel de afirmaţii.

 

Inducerea în eroare poate însemna strecurarea îndoielii, a incertitudinii, minciună sau exagerare. Dacă cineva îşi duce mâna Ia faţă, aceasta nu înseamnă întotdeauna că minte, în orice caz, faptul sugerează că respectivul încearcă eventual să ne inducă în eroare şi observarea altor grupuri de gesturi ne poate confirma bănuiala. Este important ca gesturile cu mâna la faţă să nu fie interpretate izolat.

Acoperirea gurii

Acoperirea gurii face parte din puţinele gesturi ale adulţilor, care sunt tot atât de evidente ca şi gesturile copiilor. Mânacope­ră gura, degetul mare apasă obrazul, în timp ce creierul trimite subconştient comenzi mâinii să încerce să oprească cuvintele mincinoase care se pronunţă. Uneori doar câteva degete sau pumnul strâns acoperă gura, dar înţelesul gestului rămâne acelaşi.Mulţi oameni încearcă să mascheze gestul de acoperire a gurii, simulând că tuşescDacă cineva utilizează acest gest în timp ce vorbeşte, faptul arată că respectivul minte. Dacă însă el îşi acoperă gura în timp ce vorbeşte altcineva, aceasta înseamnă că după presimţirea sa, acel ins minte. Gestul atingerii nasului este, în esen­ţă, o versiune deghi­zată a gestului de acoperire a gurii. El constă fie din câteva mişcări uşoare de frecare a dedesubtului nasului, fie dintr-o atingere grăbită, aproape imperceptibilă a acestuia.

 

Frecarea urechilor

De fapt este o încercare a ascultătorului de “a nu auzi răul”, încercând să blocheze cuvintele prin aşezarea mâinii în jurul sau deasupra urechilor. Este o versiune adultă mai rafinată a gestului copilului care îşi astupă cu mana urechile.(vârful degetului este rotit înainte şi înapoi în interiorul urechilor), tragerea lobului urechii sau împingerea înainte a întregii urechi pentru a astupa gaura urechii. Acest ultim gest înseamnă că respectivul a ascultat destul şi acum ar dori să vorbească.

Trasul de guler

Pe parcursul studierii gesturilor celor care mint, dr. Desmond Morris a observat că afirmarea unei minciuni creează o senzaţie de furnicătură în ţesuturile faciale sensibile şi în cele ale gâtului, senzaţie care poale fi anihilată prin frecare sau scărpinat. Aceasta explică, se pare, de ce recurg unii la gestul trasului de guler atunci când spun o minciună şi se tem că vor fi prinşi. De fapt, ca efect al minciunii se adună o cantitate de transpiraţie pe gât, mai ales când cel în cauză îşi dă seama că este suspectat că minte. Se ajunge la trasul de guler şi atunci când cineva este supărat sau nemulţumit şi simte că are nevoie de aer proaspăt. Când observăm că cineva foloseşte acest gest, întrebări ca: “V-aş ruga să repetaţi” sau “V-aş ruga să clarificaţi acest punct” îl pol determina pe presupusul impostor să se dea de gol.

Priceperea de a interpreta exact gesturile mânii aduse la faţă — gesturi care apar într-o scrie de împrejurări date — se dobândeşte în timp şi prin îndelungi observaţii. Ceea ce putem afirma cu hotărâre este faptul că atunci când o persoană foloseşte unul din gesturile de aducere a mânii la faţă amintite anterior, ca este stăpânită de gânduri negative, întrebarea este: ce reprezintă aceste gânduri negative? Ele pot viza îndoiala, inducerea în eroare, incertitudinea, exagerarea, teama sau minciuna. Priceperea de a le interpreta devine o adevărată deprindere atunci când din gândurile negative menţionate este identificat cel aflat în cauză. La aceasta se poate ajunge cel mai bine printr-o analiză a gesturilor care preced aducerea mânii la faţă şi interpretarea acestei mişcări în contextul ei.